PC-urile cu procesoare noi nu vor mai putea face update-urile pentru Windows 7 și 8.1
Microsoft vine cu o nouă strategie prin care vrea să îi ”îndrume” pe utilizatorii de Windows 7 și 8.1 să facă upgrade la Windows 10.
A existat acum ceva vreme o oarecare avertizare cu privire la evenimentul de acum. Politicile Microsoft vor intra destul de curând în vigoare, având în vedere un articol publicat recent pe site-ul de suport tehnic al companiei. În ghidul oferit pentru utilizatori, apare și eroarea care îți spune că ”PC-ul tău folosește un procesor incompatibil cu această versiune de Windows”, ca urmare a accesării funcției Windows Update.
Spre exemplu, gama de procesoare Kaby Lake de la Intel, dar și noile Ryzen de la AMD, vor fi între procesoarele cărora noua politică a Microsoft li se aplică, astfel că utilizatorii vor fi împinși către un update pentru Windows 10. Inițial, se vehicula că și procesoarele Skylake de la Intel ar urma să fie afectate, dar compania și-a schimbat decizia în august 2016, arată digitaltrends.com.
Singura soluție pe care o oferă Microsoft în pagina de suport este update-ul de sistem către Windows 10. Astfel, Microsoft le dă utilizatorilor de ales între două opțiuni: fie fac upgrade către cea mai recentă variantă a sistemului de operare, fie riscă să rămână expuși din cauza lipsei de update-uri.
Într-adevăr, suportul pentru Windows 7 și 8.1 va fi încetat în viitorul apropiat, având în vedere că Windows 7 deja este în faza de suport extins, primind doar update-uri de securitate. Cu toate acestea, putem observa că Microsoft are tactici din ce în ce mai agresive pentru a convinge oamenii să facă update la Windows 10, în loc să rămână cu variantele mai vechi ale sistemului de operare.
Compania a a mai avut și alte încercări de a-i face pe utilizatori să facă schimbarea, doar că unele dintre metode i-au enervat pe utilizatori. Momentan, funcțiile de update sunt încă disponibile și pe procesoarele noi, dar este de așteptat ca acestea să fie blocate în curând.